SF-ul şi Dumnezeu

În urmă cu ceva timp, din întâmplare, am ajuns în posesia unei cărţi. Titlul: Abaţia. Autor: Dan Doboş. Un SF românesc. Interesant mi-am zis... Cu atât mai mult cu cât genul SF nu stă aşa bine în România. Şi m-am apucat să citesc. Am citit pe nerăsuflate. Cred că n-am dormit o noapte într-un week-end. M-a prins. Era bună. Foarte bună. Adică nu credeam că un autor român poate să scrie astfel.

Partea frumoasă nu se opreşte aici. Abaţia nu era decât primul volum dintr-o trilogie SF. O trilogie SF românească!!! Mi se părea incredibil! Bineînţeles că am răscolit net-ul în căutarea celorlalte două volume: Blestemul Abaţiei şi Abaţia infinită. Lectura acestor două volume a decurs la fel cu primul. Prima impresie s-a păstrat şi după lectura celor două. Ireal. Şi totuşi erau acolo... toate cele trei volume!

Cei care citesc SF au auzit (mai corect spus e "au citit") desigur de Dune (F. Herbert) sau Fundaţia (I. Asimov). Sunt titluri de referinţă ale SF-ului mondial. Adevărate Biblii ale genului. Cei care le-au citit ştiu despre ce vorbesc eu pe-aici. Citind trilogia Abaţia m-am dus cu gândul către cele două monumente ale literaturii SF. Şi îndrăznesc să afirm că Abaţia nu e cu nimic mai prejos decât ciclurile Dune sau Fundaţia.

Trecând peste scrierea tipică genului, Abaţia propune o dezbatere interesantă asupra ideii de Dumnezeu. Şi după părerea mea e o abordare surprinzătoare. N-o să vă zic despre ce e vorba... E mult mai palpitant să citiţi cărţile.

Multă lume ar putea crede că SF-ul şi Dumnezeu sunt prin definiţie termeni în contradicţie. Însă împletirea epică din trilogia Abaţia pune într-o cu totul altă lumină această alăturare.

Până la noi scrieri ale lui Dan Doboş... noi să fim sănătoşi!